Secretarul american de Stat, Antony Blinken, a propus ca cetățenii croați să poată să călătorească în Statele Unite fără vize.
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a Ambasadei Statelor Unite la Zagreb, iar în anunțul respectiv este subliniat faptul că încă mai sunt unii pași de făcut în acest sens.
Potrivit lui Blinken, propunerea a fost făcută deoarece este „recunoscut progresul uriaș al Croației de a îndeplini standardele stricte impuse statelor din Visa Waiver (programul de scutire de vize pentru intrarea în SUA, n. red.).
„Deși au mai rămas câțiva pași de finalizat în acest proces, inclusiv o evaluare finală a eligibilității Croației, realizată de către Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, felicităm Croația pentru parcurgerea acestei etape importante.
Intrarea în programul Visa Waiver necesită îndeplinirea multor cerințe stricte, iar autoritățile croate au făcut până acum o muncă uriașă în acest scop. Am dori să le mulțumim partenerilor noștri croați, în special Ministerului de Interne, pentru munca dedicată și sârguincioasă pentru a ajunge la acest punct.
La intrarea în programul, cetățenii eligibili vor putea călători în Statele Unite în scopuri de afaceri sau de turism fără vize, după obținerea aprobării prin intermediul sistemului electronic online”, se arată pe site-ul Ambasadei SUA de la Zagreb.
Croaţia, Bulgaria, România şi Cipru sunt singurele state din Uniunea Europeană ai căror cetăţeni nu pot intra pe teritoriul SUA fără viză. Dintre cele patru state, Croația este cel mai nou membru al UE (din 2013).
Intrarea în programul Visa Waiver este condiţionată de îndeplinirea mai multor condiţii, iar ultima dintre acestea, îndeplinite de Croaţia – spre deosebire de România -, este o proporţie a refuzului cererilor de viză mai mic de 3%.
La finalul anului trecut, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat despre includerea României în programul Visa Waiver cu omologul său, Mike Pompeo.
„Am subliniat interesul major al României de a fi inclusă în programul Visa Waiver, dată fiind importanța întăririi legăturilor personale între oameni, dar și în domeniul afacerilor. Am căzut de acord să continuăm cooperarea și coordonarea viitoare pe acest subiect de interes comun, în beneficiul direct al cetățenilor noștri”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter la acea dată.